Culoarul

fusese odată timpul când norii erau așa aproape de pământ, încât oamenii mergeau la piață sau la familiile lor cu fețele în iarbă. toate zilele lor se scurgeau printre, în și din iarbă. distanțele erau măsurate în rădăcini de oțetar, înălțimea în spice de secară, orele în foșnet de arbust iar moneda oficială era bobul de mazăre.

în acest timp, tot ce nu era verde nu exista și dacă îndrăzneai a spune verde în față că verdele uneori nu e verde, nu mai aveai dreptul să cânți la frunză până în murmurul în care visai cai verzi pe pereți. a, da, trebuie să spun că murmurul era secunda foșnetului de arbust. pedeapsa aceasta era dată de către primarii orașelor, care nu erau aleși după numărul boabelor de mazăre,nuuu, primar era acela care ajungea primul în centrul orașului. și iată, uneori, se putea ca în fiecare zi să fie alt primar.

într-un astfel de oraș cu mulți foști primari, într-o casă cu ferestrele mângâiate de draperii lungi și grele de smarald, locuia un băiat cu multe dorințe verzi, dar cele mai multe nu erau verzi. și pentru că nu putea să-și rostească dorințele necolorate, le nota cu câte un ics mare cu o cretă verde chiar în locul în care îl prindea câte o dorință.

uite, cum a fost în seara în care citea la lumina abajurului libelulă, când și-a dorit să vadă ce se află deasupra norilor, pentru că oricât de aproape ar fi fost de iarbă, norii doar uneori erau verzi cu totul. a închis cartea cu coperte din piele de șopârlă, a scos creta din buzunarul pantalonilor scurți și a desenat un ics mare pe fotoliul din care tocmai s-a ridicat. da, așa cum ți-ai închipuit, camera sa era toată însemnată cu icsuri. n-a închis bine ochii pentru a se gândi tare, tare la dorință că s-a pornit un vânt strașnic, așa de strașnic încât icsurile din camera sa au început să se învârtă ca moriștile, draperiile de smarald să se umfle precum velele unei corăbii uriașe. luptându-se cu așa un curent puternic, a reușit să prindă capetele draperiei pentru a ajunge să închidă fereastra, dar draperia s-a arcuit și prinzându-l în pântece l-a tras în zborul ei prin fereastră.

băiatul cu parașuta de smarald a plutit câteva zile neverzi în care a văzut burți de curcubeie prin care fâlfâiau din aripi rândunici, niște păsări huruitoare cu moriști în plisc și uite așa până când el și parașuta de smarald au obosit. încet, încet s-au apropiat mai mult de pământ până a putut vedea băiatul o gară mare și în ea un lucru multicolor rotitor ce părea un caleidoscop. pentru că nu putea să-și scoată creta verde din buzunar, și-a închis ochii pentru a-și nota cu ics dorința.

Green Town, c.1978

Friedensreich Hundertwasser